Cand aveam 12 ani am gasit o teava. Era facuta dintr-un metal usor, poate aluminiu si lunga cam de 1 metru. M-am bucurat ca am gasit acea teava.

 

M-am gandit ca pot sa ma uit la lume prin teava, sau sa scuip prin ea, sau sa torn nisip printr-o parte ca sa cada pe partea cealalalta.

 

Dar, ghinion! Teava era astupata la un capat. Se adunasera acolo ceva mizerii, pamant, beton, nu mai stiu ce. M-am intristat.

 

As fi vrut sa am o teava ca toate tevile, gaurita la ambele capete. Si atunci, mi-a venit o idee.

 

M-am dus in magazia bunicului meu si am luat de acolo o panza veche de bomfaer. Am inceput sa tai teava, dincolo de locul unde era infundata. O tineam cu mana stanga si cu dreapta taiam.

 

Pana la urma, cand ajunsesem cu taietura la jumatate, am inceput sa trag de teava in locul acela, indoind si indreptand cu miscari repezi si am reusit, intr-un final, sa separ partea infundata.

 

Acum aveam o teava adevarata, puteam sa privesc lumea prin ea si sa torn nisip prin ea. Am incercat sa si scuip prin teava, dar scuipatul nu a cazut pe pamant, pentru ca s-a lipit de partea interioara.

 

Aceasta este prima mea amintire cu o teava si uitandu-ma prin ea m-a motivat si m-a facut sa vreau sa vad  lumea prin tevi din ce in ce mai largi.