Va mai aduceti aminte de prima ţeava? Eu o vad de parca a fost ieri. Eram mic si inca nu stiam cu ce se mananca ţevile, dar mi-a placut de ea cum am vazut-o. Era cel mai frumos gri metalizat pe care vi-l puteti imagina si era nou-noutza. Cea mai frumoasa ţeava, sau cel putin asa mi-o aduc eu aminte. Si era ţeava mea, si asta conta cel mai mult! Ne jucam in fiecare zi si nu concepeam sa fac nimic fara ea. Mancam, ne jucam si dormeam impreuna. Pana intr-o zi cand a fugit. Cat am mai cauta-o si doamne cat am plans, si nimic, ţeava mea iubita nu era de gasit. Dupa mult timp am gasit-o, eram sigur ca e ea… dar nu m-a recunoscut. Rosiatica, ruginita si statea trista in ploaie si il uitase pe cel care inca o mai iubea, chiar si asa cum arata acum… Am vrut sa o iau inapoi dar nu a vrut, si a ramas singura in ploaie pana la ultima suflare. Acum se odihneste in Raiul ţevilor si e la fel de frumoasa ca in prima zi. O sa o revad candva… e pe ţeava.